Primul weekend linistit !

by

1850 – S-a nascut marele poet roman Mihai Eminescu („Luceafarul”, „Scrisoarea a III-a”, „Epigonii”) (m.15.06.1889).

Buna dimineata tuturor!

Aseara la ore tarzii am avut placerea sa ma viziteze un domnisor care era foarte infometat. Binenteles ca i-am gatit repede ceva caci altfel riscam sa ma pape pe mine.
Pentru ca mereu am apreciat bucataria italiana , m-am gandit sa ii prepar niste paste cu ton. Iata ce a iesit:


Daca incercati si voi o astfel de mancare nu uitati sa aveti pe masa un vin alb sec care se potriveste de minune cu pastele.

Nicolae Mazilu , un nume care poate nu va spune nimic a fost seful de santier atunci cand s-a realizat Transfagarasanul. El va implini 84 de ani in vara viitoare . Spicuind presa centrala de astazi am gasit intr-unul din ziare un interviu cu acest domn care a vrut la un moment dat sa imbratiseze si meseria de doctor.
Multumesc celor de la Libertatea din care am reprodus pentru voi randurile de mai jos .

Ceauşescu a refuzat ca Transfăgărăşanul să-i poarte numele, povesteşte Nicolae Mazilu. Iniţial, „calea strategică” trebuia să fie drum forestier.Când era mic, visa să se facă doctor. Soarta i-a rezervat însă o surpriză. Ocupaţia sa urma să fie una cu totul explozivă. În loc să vindece oameni a învăţat să dinamiteze tot felul de lucruri. A devenit genist. A primit cea dea doua distincţie a ţarii, decoraţie pe care i-a pus-o la piept chiar Ceauşescu.
Marea realizare profesională a vieţii sale e legată de construirea celui mai spectaculos drum din ţară: Transfăgărăşanul. La vară va împlini 84 de ani şi, deşi se sprijină în baston, e încă verde. Memoria nu l-a părăsit şi povesteşte, cui îl întreabă, amănunte din perioada ’70-’74, când a fost comandantul trupelor care au construit partea de nord a drumului ce leagă Ardealul de Muntenia.

E printre ultimii supravieţuitori ai celor care au coordonat uriaşul şantier. Îl cheamă Nicolae Mazilu şi e general de brigadă în retragere. Dar, de ar fi s-o ia de la capăt, tot medic ar vrea să se facă.

De la Cracii Doamnei la Lacul Bâlea

Când a ajuns pe şantierul deschis la poalele Făgăraşilor, în ianuarie 1970, colonelul Mazilu habar n-avea cât timp avea să stea acolo. Pesimiştii spuneau că lucrările vor dura chiar şi 20 de ani. Optimiştii sperau ca în zece ani să finalizeze faraonicul proiect comunist. Nimeni nu şi-a imaginat că Transfăgărăşanul avea să fie inaugurat după numai cinci ani.

„Eram comandantul Regimentului 52 Geniu Alba-Iulia şi primisem sarcina să coordonez trupele ce urmau să construiască cei 35 de kilometri dintre intersecţia Cracii Doamnei, de pe şoseaua Sibiu -Făgăraş, şi Lacul Bâlea. Am avut şi 1.200 de militari în subordine. Efortul a fost uriaş. Au fost şi victime. Şase oameni au murit în accidente de muncă, iar 14 au fost răniţi grav. Se lucra cu trinitrotoluen. S-au folosit 6.250.000 de kilograme de TNT. Sectorul sudic, de la tunel până la barajul Vidraru, a fost construit de Regimentul 1 Geniu Râmnicu-Vâlcea, comandat de colonelul Ştefan Bediu. A ajuns şi el general şi a murit acum şapte ani”, oftează bătrânul ostaş.

Stă într-un apartament modest din Vâlcea, iar uniforma a înlocuit-o cu halatul şi papucii de casă.

Prime lunare şi trimestriale

„Toată lumea s-a mirat cum de-a fost posibil ca o lucrare aşa de mare, uriaşă, să fie executată într-un timp atât de scurt. Soluţia enigmei constă într-o extraordinar de bună organizare a muncii, a unei întreceri bine conduse şi răsplătite după efortul fiecăruia. Se dădeau prime lunar şi trimestrial. Ofiţerii mergeau până la o soldă în plus lunar şi două trimestrial. Militarii în termen primeau şi ei bani, dar mai ales permisii. Astea îi încălzeau mai mult decât banii! Soldaţii îşi făcusere carnete la CEC şi, de câte ori se dădeau primele, venea o doamnă de la CEC-ul de la Sibiu să le încaseze economiile. Era ca o sucursală ambulantă…”, zâmbeşte cătăna bătrână. Apoi se umflă în pene: „Chiar dacă par lipsit de modestie, trebuie să spun că eu am fost un şurub important în soluţia «Enigmei Transfăgărăşanului ». Soluţie pe care am descris-o pe larg într-o carte cu acelaşi nume, publicată în 2004”.

Dacă cele două sectoare au fost construite aproape în exclusivitate de Armată, tunelul a fost săpat de cei de la Ministerul Energiei Electrice, dar tot cu sprijinul soldaţilor. Puţină lume ştie că Ceauşescu a călcat prima oară pe Transfăgărăşan abia la inaugurarea din septembrie ’74.

„Nici măcar ideea nu i-a aparţinut. Se spunea aşa că era la modă! Iniţiativa a avut-o Richard Winter, primul-secretar al Comitetului Judeţean al PCR de la Sibiu, şi a fost sprijinit de Vasile Patilineţ, omologul său din Argeş. Cu Ceauşescu eu n-am avut contact decât la inaugurare, când mi-a dat titlul de Erou al Muncii Socialiste şi m-a decorat cu Medalia de Aur Secera şi Ciocanul! Mai mare decoraţie era doar Erou al RSR, da’ p-asta doar el şi nevastă- sa au avut-o!”, se amuză generalul. Beneficiul – a avut doar câţiva ani scutire de impozit: „Da’ tot Ceauşescu l-a tăiat. A spus: «Să se termine cu cei care iau pensie înainte să iasă la pensie!». Dacă aveam 5.000 de lei salariu, primeam în plus 500 de lei… I-a luat şi p-ăia…”.
Când se uită la pozele de acum aproape 40 de ani, generalului i se umezesc ochii: „La nord sunt două monumente: Poarta Geniştilor şi Poarta Întâlnirii. Prima, de la cota 1.200, e săpată în munte şi e dedicată celor care au muncit şi au murit acolo… Cea de la 1.600de metri e închinată întâlnirii detaşamentelor care veneau de sus şi de jos, că lucrările începuseră şi de la Cârţişoara, şi de la Căldarea Bâlea la vale”.

Generalul nu uită de civilii care au pus osul la muncă: „Să nu se creadă că numai noi am lucrat acolo! Au fost şi civili, dar o zecime din câţi eram noi. N-aveau mână de lucru decât pentru poduri şi viaducte, iar inginer-şef era unu’ Dumitru Ducaru”.

De la drum forestier la şosea

Legenda spune că, de fapt, Transfăgărăşanul era conceput ca un drum strategic. În fapt, drumul a fost construit din necesitatea de a avea un lanţ de drumuri forestiere de interes local. Finalmente, el şi-a dovedit utilitatea doar ca obiectiv turistic. „I-au spus şi drum strategic. Se putea trece, într-o singură noapte, dintr- o parte în cealaltă, o divizie mecanizată întărită. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. N-a fost nevoie”, explică sec generalul de geniu.

Apoi trece la altă abordare: „În niciun caz nu se lucra de frică! Eram în uniformă şi trebuia să ne facem datoria. Plus că mai erau şi stimulentele şi celelalte recompense”.

Primii urşi tomberonari

„Mi-aduc aminte că ne-au vizitat şi nişte urşi… Aveam gospodării ajutătoare, unde ţineam scroafe cu purcei. Veneau noaptea, luau purcelu’, şi fugeau cu el. Ne-au învăţat oamenii să le punem mâncare. Resturi de la masa trupei. Mai întâi, aproape de cocina porcilor. Apoi, din ce în ce mai departe. Aşa am scăpat de ei. Au fost primii urşi tomberonari din ţară!”, râde Nicolae Mazilu.

„Mai era unul care se învăţase să vină la drum, la cerşit. Se învăţase la oameni care opreau maşina şi îi dădeau mâncare. Nu erau agresivi. Erau prietenoşi, ca de-ai casei…”, îşi aminteşte generalul Mazilu de blănoşii companioni ai geniştilor. Altădată, o capră neagră a descins pe neaşteptate în dormitorul soldaţilor. „Se simţea în pericol. Probabil era urmărită, a dat buzna şi n-am mai vrut să iasă. A stat până dimineaţă, când a plecat singură!”, rememorează fostul genist.

A ajuns genist dintr-o minciună

Acum, generalul care a coordonat segmentul ardelenesc al Transfăgărăşanului are o pensie de 3.000 de lei. E chemat la evenimentele urbei şi de sărbătorile naţionale. Atunci îmbracă uniforma şi îşi pune decoraţiile. Chiar şi pe cea de Erou al Muncii Socialiste.

A ajuns genist din întâmplare. În ’49 fusese încorporat în Escadronul 15 Pionieri din Regimentului 9 Cavalerie Oradea. Pentru că avea origine „sănătoasă”, comuniştii l-au trimis la şcoala de ofiţeri: „Le-am zis nu, că vreau să fiu doctor. M-au minţit! Au zis că, după o lună, se fac noi evaluări şi or să mă trimită la medicina militară. După o lună am ieşit la raport şi… au râs toţi de mine! Era comandant unu’ Cristescu, un dur dat dracului, care mi-a spus: «Ce vrei, bă, să pleci din şcoală? O să-l pun pe tac’tu să plătească toată mâncarea care ai mâncat-o şi hainele pe care le-ai rupt!». A fost convingător… Dac’ar fi s-o iau de la început cred că tot doctor aş vrea să fiu!”.

„Ceauşescu mi s-a părut un om cinstit!”

Generalul Mazilu îşi aminteşte şi că hotelul de la Bâlea-Cascadă a fost construit tot de Armată: „A fost hotel militar, pentru cadre. Am făcut revelioane acolo…”. Apoi, o dă pe istorie. „Ceauşescu mi s-a părut cinstit. De unde concluzia? Înainte de inaugurare s-a făcut tam-tam ca drumul să-i poarte numele. Am fost de faţă, chiar la intrarea în tunel, când au năvălit pe el toţi ziarişti care-l rugau să accepte ca Transfăgărăşanul să-i poarte numele… Că în Bucureşti toate tiparniţele sunt pregătite cu acest nume… Ceauşeas ca a intervenit şi ea: « Hai, Nicule, acceptă! O să dea bine în stăinătate!». El a dat din mână negativ: «Nu sunt io cel care trebuie să încalce hotărârile Biroului Politic Executiv! Nu, nu şi nu!»”.
De când e la pensie, din 1982, generalul Mazilu a mai fost pe Transfăgărăşan: „Aşa, odată la cinci ani. Ce să măi văd acolo? Îl ştiu pe dinafară!”.
Ne reintalnim in seara aceasta pe blog de bloc !
O zi buna sa aveti !!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: