ADRIAN PAUNESCU …, intre noapte si zi !

by

De la poezia compusă de însuși Adrian Păunescu (uneori și instant, pe scenă) și până la versurile recitate din poeziile poeților consacrați, de la muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă și până la unele piese deja cunoscute a unor formații sau grupuri muzicale și a unor soliști deja afirmați, Cenaclul Flacăra a delectat publicul cu muzică începând de la melodii populare și până la muzică clasică, folk și rock.
Era prin 1982 cand la Fagaras a sosit marele poet impreuna cu caravana Cenaclului Flacara . Imi aduc aminte ca era seara tarziu si ma aflam pe stadionul Nitramonia impreuna cu o multime de oameni care iubeau acest fenomen.Din cauza restrictilor impuse de regimul comunist din acele vremuri , intalnirea cu Adrian Paunescu , Vasile Seicaru , Stefan Hrusca si multi altii era pentru noi , mana cereasca. Sincer , pentru ca ma aflam la o varsta cand inca mai foloseam jucariile ca mod de distractie , m-am dus la acest spectacol mai mult pentru ca nu mai vazusem atatia oameni la un loc decat atunci cand „tovarasul Ceausescu ” obliga populatia sa iasa in strada pentru al intampina in celebrele sale vizite de lucru pe santierele patriei. Dupa cateva ore de fredonat melodii impreuna cu cei din tribune si cu artistii de pe scena mi-am dat seama cat de important era pentru mine ca ma aflam in acele momente acolo . Dintr-un colt al scenei se auzea din cand in cand vocea lui Adrian Punescu care completa artistii din fata microfonului. Erau momente cand lumea plangea dar erau lacrimi de bucurie si probabil conditiile de viata din acele vremuri determinau o descatusare a oamenilor , o eliberare a sentimentelor din inimile tuturor. Totodata incepeam si eu sa inteleg ca sunt si alte motive sa fi fericit si ca actorii principali din acea seara de vis meritau sa fie slaviti.
Doresc prin acest articol sa ii multumesc lui Adrian Paunescu ca a reusit sa ma faca sa inteleg inca de la o varsta frageda ca oamenii au sentimente .
Din pacate marele nostru poet in aceste clipe se afla intre noapte si zi si numai o minune mai poate face ca soarele sa mai straluceasca si pe strada lui. Chiar daca el va pierde lupta cu viata , trebuie sa ne bucuram cu totii ca am avut printre noi un astfel de om care a reusit sa ne faca viata mai frumoasa daruindu-ne poezii de o sensibilitate extrema. Am vrut sa scriu acest articol mai demult dar am tot amanat momentul numai ca de data aceasta Adrian Paunescu , fara voia lui , „mi-a oferit acest prilej .
Va invit sa urmariti un filmulet in care actorul Florin Piersic recita una din poeziile marelui poet.

Adrian Paunescu a scris, in momente critice ale sanatatii sale, inca o poezie, intitulata „De la un cardiac, cordial”.
De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!

Adrian Păunescu este în continuare în stare critică şi, deşi nu este conştient, fiica sa, Ana-Maria, s-a gândit să îi trimită o scrisoare înduioşătoare, sperând că acest lucru îl va ajuta să treacă cu bine peste aceste momente cumplite.

Scrisoare tatei
Nici nu-mi dau seama, tata, cum sa ma adresez. Am multe sa-ti spun si multe sa te rog. Sunt clipe grele, stiu, am crescut suficient de mult cat sa pot intelege suferinta. De mai bine de o saptamana, de cand problemele ultimelor perioade s-au acutizat si s-au oficializat, mi-e foarte teama de linistea din jur. Tu nu m-ai crescut in liniste! Inca de mica, am trait in agitatia continua a vietii tale active.

Inainte sa merg la scoala, am mers cu tine in turnee, am contabilizat cu ochii mei timizi toate aplauzele multimilor, mi s-au intiparit in minte chipuri si destine, te-am privit din umbra varstei, te-am admirat, te-am imitat si m-am legat ireversibil de felul tau de a fi. E prea liniste, tata, in casa. Nu-mi place sa termin „Flacara” devreme, sa plece la tipar seara, si nu noaptea, cum obisnuieste sa se intample cand ai suficienta energie pentru a o corecta amanuntit. Nu-mi place sa latre cainii si sa-i aud doar eu. Suna telefoanele, toti intreaba de tine. Oamenii te iubesc, chiar daca uita sa ti-o spuna in fiecare zi, chiar daca vietile lor chinuite nu le permit sa se exteriorizeze, de fiecare data cand isi amintesc de tine. Oamenii cred in tine, in puterea ta de a le schimba viitorul in bine. Sunt nefericiti, dar suferinta ta ii macina si ii innobileaza.

Ma cauta sudul, ma cauta Oltenia, sa afle ce mai faci. Ai tai, de la Barca, sunt ingrijorati si primesc vesti confuze de la posturile de televiziune care vorbesc despre tine. Din Ardeal ma suna cei mai buni prieteni. Basarabia asteapta vesti. Moldova de dincoace de Prut cauta raspunsuri. Chiar daca mi-e greu sa le explic tuturor ca treci prin clipe grele, nu pot sa le ignor tristetea. Nu-i mint, nici nu le dau detalii. De fapt, detalii nici nu prea stiu. In ochii mei nu mai e loc de diagnostic. Le spun ca te vei face bine. Le spun ca lupti. Le spun ca avem treaba. Si ei ma cred. Au nevoie sa ma creada. Se linistesc si ma roaga sa-ti transmit ca se gandesc la tine. Si vocea alarmata li se stinge intr-un mesaj inlacrimat.

Te rog, tata, gaseste optimismul de care e nevoie pentru lupta. Mai sunt atatea de facut! Vine iarna, vine frigul si trebuie sa te gaseasca bine. Vin sarbatorile, vine ziua mea, voi face 20 de ani si vreau sa fii puternic. La vara avem de mers la Barca, sa mancam lubenita si ciorba de stevie si sa stam pe terasa de acasa, sa luceasca in ochii nostri gradina si sa miroasa a ploaie. Or sa apara merele acrisoare pe Dealu Negru, taranii cu legume de langa Bucuresti isi vor scoate la porti recolta. Trebuie sa ma duci la Rameti, unde nu-mi amintesc daca am fost vreodata, sa ne uitam in Cartea de Onoare, in care ai scris de atatea ori petice de istorie. Eu am de mers la bursa, in Portugalia, si nu pot pleca linistita daca nu esti refacut. Mai e si drumul la Vatra Dornei, pe care-l planuim de atata vreme si pe care mi-ai promis ca-l vom face in tihna, cu opriri multe si vesele, ca atunci cand eram mica si credeam ca toate-s pentru totdeauna. Am vorbit de curand de tara Hategului. Vreau sa merg cu tine in Apuseni. Vreau sa ma inveti din nou sa umblu prin tara noastra. Nici la Putna n-am mai fost de mult.

Nu am facut destule impreuna. Asa ca, haide, tata, ridica-ti ochii tristi si ia-o de la capat. Te rog sa crezi in tine si in toti cei care iti vor binele. Te rog sa ai rabdare cu noi si cu suferintele fizice. Te rog sa vrei sa fii din nou puternic. Am nevoie de tine. Nu mai vreau sa fie liniste in casa. Vreau sa iubesc din nou timpul. Vreau sa ma simt in siguranta. E noiembrie. Nu-mi place toamna, cand tie nu ti-e bine.

Ana-Maria Paunescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: