O Terra mia !

by


Zi de sarbatoare in lumea ortodoxiei. 6 august 2010- schimbarea la fata a Domnului .
Ev. Matei 17, 1-9

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.

Citeam pe internet in urma cu cateva ore un articol interesant despre disparitia unor orase mari in urmatorii ani. Si pentru ca englezii fac tot felul de cercetari si sondaje care mai de care mai suchiate , iata ca de data aceasta au trecut la lucruri mai serioase si au anuntat ca in acest secol datorita incalzirii globale dar nu numai , multe asezaminte vor disparea pur si simplu de pe fata pamantului.
Italienii cred ca ar trebui sa fie cei mai ingrijorati deoarece doua orase mari sunt in pericol . In primul rand este vizat Napoli pentru ca se presupune ca celebrul vulcan Vezuviu va erupe dinou si va distruge complet localitatea unde s-a nascut faimosul cantaret Nino de Angelo. Dupa Napoli , urmatorul oras aflat in pericol de disparitie este Venetia care daca nu intervenea inteligenta umana demult se facea frate de cruce cu Atlantida .
In SUA , criza economica a determinat ca regiuni intregi sa ramana fara populatie . Un bun exemplu ar fi cel din Dakota unde autoritatiile locale incearca sa atraga oamenii prin tot felul de oferte generoase. Se ofera terenuri gratis pentru construirea unor locuinte. Cu toate aceste eforturi , in lumea moderna de astazi , majoritatea cauta servicii mai bune si conditii normale de viata. Se stie ca americanii aleg sa plateasca chirie in schimbul achizitionarii unei locuinte pentru ca le este mai usor sa isi schimbe domiciliul atunci cand sunt nevoiti sa o faca din diferite motive. Noi romanii ne legam foarte mult de locurile natale si ne place sa construim foarte mult. Nu stiu daca este o viziune gresita dar cu siguranta orice investitie imobiliara se recupereaza in timp .
Sa trecem de la problemele lumii moderne in viitorul apropiat la cele actuale.
Se pare ca domnii care conduc destinele acestei tari tin mortis sa ne ofere in fiecare zi cate o veste proasta. Dupa spusele lor si cu ultimele scumpiri anuntate vom avea o iarna groaznica din care cu siguranta vom iesi cu multe datorii. Totusi mai exista persoane care sunt foarte degajate si trec foarte usor cu vederea peste grijile zilnice. In calatoriile mele prin casele oamenilor din Tara Fagarasului am intalnit si o tanara gospodina care inca de la primele ore ale diminetii s-a pus pe gatit. Chiar daca nu am apucat sa infulec din bucatele preparate de ea , cu siguranta acestea au fost gustoase deoarece am asistat si eu la prepararea lor si am observat ca doamna din imaginea de mai jos , chiar se pricepe la astfel de munci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: