Sanatate si virtute … !

by

Buna seara tuturor !
De cate ori se intocmeste un clasament unde este inclusa si scumpa noastra patrie , mai mereu ne situam pe ultimele pozitii in ierarhia respectiva. . Toata lumea stie ca sistemul medical de la noi este la pamant . Din pacate am ajuns sa ne temem de oamenii in halat alb . In seara aceasta am sa va ofer cateva sfaturi pentru persoanele care sufera de ulcer.
Fiind o afecţiune la care sunt predispuse mai ales persoanele care au o alimentaţie dezechilibrată şi care “uită” să mănânce, ulcerul poate fi calmat rapid cu ajutorul unei diete echilibrate şi cu câteva remedii naturale uşor de preparat.
1. Varza
Planta conţine vitamina U, o substanţă antiulcer, astfel că unul dintre cele mai bune remedii pentru afecţiune e sucul preparat din foile exterioare şi din cotorul verzei. Acestea se mărunţesc, se trec prin maşina de tocat, apoi se stoarce zeama şi se bea 100 ml de trei-patru ori pe zi, cu 40 de minute înainte de masă, timp de o lună.

2. Propolisul
Ai nevoie de 100 ml de alcool în care se amestecă 20 g de propolis. Preparatul se încălzeşte zilnic, la 40°C, timp de o săptămână, după care se ţine într-o sticluţă. Dimineaţa se iau 40 de picături de tinctură dizolvate în 100 ml de lapte.

3. Lemnul dulce
Pentru ulcer se poate face o cură de o lună sau două cu lemn dulce. Planta, care se găseşte la Plafar, are efect antiinflamator, cicatrizant şi regenerant, aşa că ajută la vindecarea leziunilor gastrice. Se recomandă infuzii zilnice dintr-o linguriţă de pulbere de rădăcină la o cană de apă clocotită.

4. Amestecul de plante medicinale
Sunt bune şi ceaiurile preparate din 20 g gălbenele, 20 g troscot, 20 g tătăneasă sau 10 g roiniţă. O lingură din acest amestec se adaugă la o cană de apă fierbinte şi se lasă la infuzat cinci minute, după care se bea de trei ori pe zi.

5. Gălbenuşul de ou
Un remediu recunoscut de medicina naturistă e amestecul a trei gălbenuşuri de ou de găină cu cinci linguri de miere. Compoziţia omogenă se lasă să “se aşeze” trei zile, după care se administrează dimineaţa, câte o lingură din preparat, cu 40 de minute înainte de masă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: