Inceput de saptamana.

by

Ne asteapta o saptamana agitata cu greve , manifestari sportive de prim rang , zile in care iarna isi va incorda muschii pentru ultima data dar si zile de primavara cu temperaturi de peste 15 grade celsius.
Sper ca nu ne vom molipsi de acea astenie care se manifesta primavara si fiecare isi va rezolva problemele intr-un mod cat mai util pentru el si pentru cei ce il inconjoara.
Saptamana va debuta cu vreme usor instabila si temperaturi care ne fac sa nu ne despartim de hainele groase. Totusi incepand cu ziua de joi in sfarsit va veni si primavara pe meleagurile noastre .
Sindicaliştii de la metrou vor intra joi în grevă generală. Curtea de Apel Bucureşti a decis că greva angajaţilor Metrorex, desfăşurată în noiembrie 2009, a fost legală, ca atare vom asista practic la o continuare a protestelor începute atunci.Pentru a obliga conducerea regiei să le aprobe măririle salariale, sindicaliştii vor opri total activitatea, începând cu 18 martie, între orele 4.00 şi 16.00, urmând ca circulaţia garniturilor de tren să fie reluată la capacitate normală între orele 16.00 şi 23.00.
Ziua de miercuri va fi deosebit de agitata pentru cei ce iubesc fotbalul deoarece seara incepand cu ora 20.30 pe stadionul din Stefan cel mare va avea loc derbyul fotbalului romanesc , clasicul DINAMO – STEAUA.
Pe plan local speram ca domnii nostri consilieri se vor pune de acord si vor vota bugetul pe anul in curs caci pana acest lucru nu se va realiza nu se vor putea demara lucrarile de reabilitare a soselelor si trotuarelor din urbea noastra.
Stiri din weekendul trecut.
A murit sotia fostului mare actor Stefan Iordache , decedat si el in urma cu un an si jumatate.
După o lungă suferinţă, Michaela Tonitza Iordache (67 de ani), soţia maestrului Ştefan Iordache, s-a stins sâmbătă dimineaţa, din cauza unei septicemii, la Spitalul Elias din Capitală. Familia îi va respecta ultima dorinţă: aceea de a fi incinerată.

Sibianul Iulian Breazu , 24 de ani, alias “Tarzan”, care a devenit cunoscut după ce a condus un TIR dansând la volan, a rămas ieri fără permis pentru 90 de zile.
Breazu a fost prins în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice prin municipiul Sibiu şi avea o alcoolemie de 0,18 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Carmen Ramona Cîciu (34 de ani), femeia care marţea trecută a făcut stop cardiac la birou, a murit sâmbătă seara la Spitalul Universitar din Capitală.Carmen era programator la firma Ipsos Interactive Services, unde, la ultimul control medical, în decembrie anul trecut, fusese declarată “aptă de muncă”. S-a stins dintr-o dată, lăsând în urmă un soţ îndurerat şi doi copii, gemeni, de 3 anişori. Potrivit rudelor, Carmen a murit de oboseală: pentru a termina la timp proiectele, ea lucra acasă până noaptea târziu. Medicii recunosc că suprasolicitarea la locul de muncă i-ar fi putut slăbi organismul.

Fostul director al Serviciului Roman de Informaţii, Virgil Măgureanu, a declarat la Realitatea Tv, că se ştia incă din anul 1973 că succesorul lui Ceauşescu la conducerea PCR urma să fie Ion Iliescu.
Virgil Măgureanu/ Foto arhivaMăgureanu susţine că în anul 1973 când l-a cunoscut el pe Iliescu era foarte bine cunoscut faptul că acesta urma să fie viitorul preşedinte el Partidului Comunist Român.


«Briliantul» a cinat, aseară, la Bucureşti, în compania surorii sale şi a unor prieteni apropiaţi.
Profitând de faptul că e suspendat din cauza dopajului cu sibutramină, Adrian Mutu (31 de ani) şi-a făcut timp să dea o fugă la Bucureşti. Aseară, atacantul Fiorentinei a cinat în Capitală alături de sora lui, Laura Codrun, şi de soţii Laurenţiu şi Ana Maria Reghecampf.

Trei cetăţeni români cu vârste între 26 şi 52 de ani au fost arestaţi de carabinieri în centrul Romei în timp ce adunau, folosindu-se de undiţe speciale pe care fuseseră instalaţi magneţi, monedele aruncate de turişti în celebra Fontana di Trevi. Cei trei, având toţi antecedente penale şi fără domiciliu stabil în Italia, au fost depistaţi şi reţinuţi în timpul unui control de rutină al unei echipe de carabinieri care patrulau în centrul istoric al Romei.
Când au fost blocaţi de forţele de ordine, cei trei reuşiseră deja să adune mărunţiş însumând aproximativ 30 de euro.

Sper sa incepeti saptamana in cel mai placut mod. Nu uitati , blog de bloc va ofera informatii proaspete zilnic. Dupa masa voi reveni si voi posta alte imagini vechi de neuitat !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: